Mi-e dor sa fiu batrana…caci am fost cu siguranta batrana chiar
inainte de a ma naste. Altfel nu as putea sa explic sentimentul asta de
oboseala, de scurgere a vietii. Altfel nu as putea sa explic bataile inimii,
care sunt din ce in ce mai rare, mai triste, si care canta intruna despre niste amintiri de demult, pe care nu le-am trait, dar pe care le stiu…amintiri pe
care nu mi le amintesc, dar le simt. Si toata aceasta durere, de unde ar putea
sa vina, daca nu dintr-o varsta inaintata, in care toate momentele se aduna si
formeaza…o viata…asta e! mi-e dor de
alta viata. Mi-e dor de batrana din mine, cea din trecut, cea de altadata.
E iarna. Imi lipesc fruntea de geamul rece. Viata din mine
contureaza o lume de dincolo frumoasa, rece, si intunecata. Felinarele din parc
par niste licurici pierduti in taramul mortii, si parca ma cheama. Da, ii aud
cum imi striga numele. Si nu e numele meu. Nu il recunosc. Nu ma recunosc. Cred
ca o cauta pe batrana ce am fost odata. Cred ca e timpul ca ea sa plece…si eu,
cea noua, frageta si inocenta, sa ii iau locul. Cum sa fac asta? Cum adica sa
raman aici, lipsita de arma mea suprema? Cum sa raman doar "jumatate"?
Dar EL nu raspunde. Destin nebun…ma provoci si imi arunci in
priviri ucigatoare. Ma provoci… bine, ia tot ce vrei, fura tot, rade tot in
urma ta. Dar tine minte…cand vii dupa mine, eu voi fi cu mult inaintea ta. Eu voi
fi cea care te va surprinde, care se va intoarce catre tine si iti va spune
surazand…ca sunt din nou batrana. Si tu…tu ma vei rupe din nou in doua. Sunt un
experiment in laboratorul tau de oameni. Si cred ca sunt preferata ta. Copilul tau
batran, pus la zid de prea multe ori… dar cred ca stiu de ce faci asta… Pentru ca
doar asa ma vei face sa lupt mereu, si mereu, si mereu…
