Injumatatire

    Atunci cand pierzi pe cineva drag, te sfarami in milioane de bucati. Ce ramane de facut acum? Privesti in oglinda chipul  pe care il cunosteai candva si te intrebi unde esti tu, cel de altadata, cel care obisnuia sa se trezeasca cu zambetul pe fata, cu inima impacata, cu privirea celui iubit... Cum vei putea sa te regasesti? Cum sa te intorci la omul care erai candva, cand nici macar trupul tau nu iti mai apartine. Te amesteci in multime. Timpul devine dusmanul tau cel mai aspru. Ziua devine intuneric. Si intunericul- alinare.

     Inchizi ochii si incepi sa visezi. Te refugiezi intr-o lume a ta, o lume pe care nu o intelege nimeni, si pe care, de fapt, nu vrei sa o inteleaga cineva. O lume in care traiesti pentru doi, dar de unul singur. Doua suflete intr-un singur trup, istovit de greutatea durerii si a lumii care il apasa din ce in ce mai mult. Nu traiesti, dar nu esti nici mort. Esti pe undeva pe la mijlocul drumului dintre tine si non-tine. Si acum realizezi ca, in realitate, nu vrei sa te regasesti, nu vrei sa redevii ceea ce erai candva.

     Prezentul tau etern va fi mereu marcat de acea injumatatire. Si chiar daca nu mai poti zbura, poate ca vei reusi sa descifrezi mistere si de aici, de jos. Trebuie doar sa privesti mult mai atent in jurul tau. Si sa tii minte intotdeauna ca daca nu ar exista suferinta, nu ai stii cum sa definesti fericirea, drogul pe care l-ai gustat candva si de care ai devenit dependent. Chiar daca acum esti in sevraj si te hranesti cu amintirea lui, intr-o zi vei cadea din nou in capcana lui si, inevitabil, cand te vei astepta cel mai putin, te vei infrupta din nou cu dulceata lui amaruie...