Cand esti gol, ai tendinta sa te umpli cu orice.

Cand esti gol, ai tendinta sa te umpli cu orice.
Ti-e frica de tine, te uiti in oglinda si te intrebi cine esti, in lumea asta in care toti SUNT, dar tu...tu nu ESTI.
Chipul tau pare chipul altora. Tu esti mai multi. Incerci sa selectezi omul din tine, dar cum sa il gasesti intr-o lume care asteapta de la tine sa fii CINEVA. Tu nu vrei sa fii cineva. Vrei sa fii TU, doar TU. Si asa ajungi..sa nu mai simti nimic.
Cand nu mai simti nimic, si totusi simti de toate, vrei sa iei lumea si sa dai cu ea de pamant, sa o faci sa tresara si sa se rupa in milioane de particule. Vrei sa iei linistea si sa o transformi in zgomote infernale, sa rasune pana in cele mai intunecate colturi ale universului.
Cand te doare atat de tare incat simti si unghiile care cresc din carne, si parul care cade pe umeri, si ochii care clipesc, si mainile care cauta disperate sa te cuprinda pe tine si tot ceea ce e in jurul tau.
Cand privesti cerul si lumea pare atat de mica, si tu esti atat de mic si neputincios...

De vorba cu sine

     In noapte, timpul parea sa stea in loc. Clipele se luptau cu luminile orasului. Zgomotul se pierdea printre blocurile reci, acolo unde oamenii impleteau fire de vise. Singura liniste care parea sa ii lumineze sufletul era cea a tigarilor. In fumul de tigara citea povestea vietii lui. Voia doar sa uite. De aceea astepta lumina zorilor.       Unde era ea oare? Unde se ascundea? Stia ca in zambetul ei o vazuze de atatea ori, si simtise cum ii incalzeste inima si ii invaluie trupul. Simtea cum traia prin ea. Lumina se stinse.

Isi mai aprinde o tigara si citeste in continuare radurile scrise de fumul alb de tigara pe pagina neagra a noptii. Erau amintiri si vise, regrete si sperante, uitate in sertarul noptierei. 

    Muzica...da, muzica ii lipsea. Incepe sa fredoneze un refren vechi...poate era chiar melodia pe care au dansat candva impreuna. Sau poate doar isi imaginase asta. Poate ca ea nu a existat decat in mintea lui. Poate ca toata povestea era scrisa mintea lui. "Intr-o lume in care increderea a disparut, in care nu esti in siguranta nici atunci cand esti singur, ajungi sa te indoiesti pana si de propria persoana. Pentru ca ceea ce oamenii numesc "constiinta" te bantuie si te judeca mai aspru decat orice tribunal. Exista mereu o voce in interiorul tau care iti spune sa taci, sa nu arati nimanui ca esti slab, caci s-ar putea ca cei din jur sa profite de asta. Si, de asemenea, sa nu arati ca esti puternic, caci s-ar putea sa se spuna ca nu iti pasa. Orice ai face, oricum ai actiona, va exista intotdeauna cineva care te va privi si te va eticheta. Ganduri...AH, voi, ganduri..."

  Doar atat si-a mai spus. Si a aprins o alta tigara, sa mai lumineze putin oceanul de noapte care il ineca...
  Se scutura de vise si de scrumul de tigara si intra in camera in care plutea inca parfumul amorului sec. O priveste pe ea goala, cum doarme cu capul pe perna lui. Formele care odata ii trezeau interesul acum ii lasau acea senzatie de saturatie, de parca a gustat de prea multe ori aceeasi bautura, din care lipsea ingredientul cel mai important. Simtea ca a ratacit prea mult dupa raspunsuri inutile. A incercat ca isi adune bucatile de suflet imbratisand trupuri de copile si femei, una mai diferita de alta, in speranta ca o va gasi pe ea, cea care ii cucerise fiinta. Simtea ca inca ii apartine. 
  Cu toate astea, e constient ca cea care ii respira parfumul acum va fi cea cu care va imparti dimineata cafeaua tare si fumul de tigara. Ce cauta de fapt? Pe cineva care sa ii alunge singuratatea sau pe cineva care sa ii mangaie sufletul? Cine sa stie raspunsul la toate intrebarile. 
 "Nu stiu cine sunt!" isi spune in gand. Se asaza pe marginea patului si simte cum mana ei il cauta in lumina slaba a lumanarii parfumate. Se fereste. Nu vrea sa ii simta caldura trupului. Stie ca astfel va deveni iar uman si se va pierde. Ii placea cel mai mult sa fie departe de oameni, doar asa se simtea in siguranta.
    Alaturi de Ioana simtise ca doi oameni pot sa gaseasca raspunsul la orice intrebare. Acum, fiind singur, se lupta sa gaseasca singur raspunsurile, si stia ca singuratatea era cheia. 
    Gandurile il coplesesc si simte cum energia ii paraseste trupul, se simte istovit de greutatea simturilor si se intinde cu grija in pat, pastrand insa distranta fata de copila care strange in brate perna lui. Ea nu gresise cu nimic. Stia ca in curand o sa ii spuna ceea ce au spus si cele dinaintea ei. Se va plange. Va spune ca e o alta victima a lui. Dar asta e complet gresit. Ce vina are el ca ea nu i-a citit inima inainte sa ii citeasca trupul? Ambalajul frumos ascunde produsul ce mai hidos, cel mai slab de pe piata. Este o copila, dar are in ea sange de femeie, si ca orice femeie, ar trebuie sa stie ca diamantele sunt pline de colturi negre, si doar in mainile unui mester bun poate deveni un obiect de pret. 
    S-a trezit. O simte cum respira din ce in ce mai rar, ca si cum il urmareste. 
    "Stiu ca nu dormi", ii sopteste ea.
    Dar nu primeste niciun raspuns. El inchide ochii repede si asculta cum respiratia ei se apropie, pana cand ii simte caldura. Acum nu mai are scapare. Va cadea din nou prizonier bratelor ei, asa cum a cazut de fiecare data in capcana simturilor. Si in loc sa se rupa de lume, acum o contempleaza cel mai bine. Trupul mic, care ascunde o viitoare femeie pasionala, se ridica triumfator deasupra lui si il domina in intregime. Ii place sa se simta dominat. Nu riposteaza, desi se simte ca un gandac de bucatarie strivit de gospodina. Se intreaba chiar daca simte placerea. Si in cele din urma, ce e placerea daca nu acel sentiment ca lumea nu exista, ca esti doar tu, doar tu si cel de langa tine, care va contopiti intr-o singura fiinta. 
    Asta este problema lui, simte prea mult, simte lumea si viata si gandurile, toate aglomerandu-se in aceeasi camera, in acelasi pat, apasand pe umerii lui, impreuna cu domnisoara care pare sa nu oboseasca. Odata ce au coborat impreuna de pe muntele placerii, ea se ridica din pat si se indreapta spre baie. El ramane in continuare imobilizat in pat, cu aceleasi intrebari in cap.
   Asculta apa care curge de la dus si inchide ochii, ganditor. Ar vrea sa se imagineze intr-o padure tropicala, singur, sub o cascada cristalina care ii invaluie trupul cu prospetimea ei. Dar nu reuseste sa paraseasca patul cald. Iar atunci cand o surprinde pe ea iesind din spuma de aburi, parca se trezeste la o noua realitate. Pare sa aiba o piele noua, imaculata, si faptul ca nu ii mai poarta parfumul lui o face sa fie mai frumoasa. In miscarile ei de amanta el vede ca de fapt nu e chiar atat de mica. Ii spusese intr-una dintre intalnirile lor ce varsta are. Dar nu a retinut. Niciodata nu a retinut ceva ce nu l-a interesat cu adevarat. Acum e curios, si brusc ar vrea sa stie cati ani are si care e felul ei preferat de mancare. Dar la ce folos? Oricum va pleca curand si nu stie daca o va revedea vreodata.
   Il surprinde cum o priveste.  "Ma analizezi? Nu cumva vrei sa faci din mine un nou personaj?" zise ea surazand...

Gust sarat

Gust sarat...gust sarat de lacrimi amare si durere...durere de piele, de carne, de oase...
Suspine...suspine de suflet obosit...de inima indurerata...de obraji uzi...
Toate te asteapta sa vii inapoi, sa te mai simta o data...
Mainile reci se lupta cu lumina zilei si incearca sa ajunga la tine.
Ochii te cauta in departare.
Trupul freamata si carnea, in caldura ei, te striga.
Viata te cauta din noi printre atatea trupuri reci, uscate si uitate de vreme.
Dar tu nu raspunzi. nu vrei sa raspunzi.
Iti e mai bine acolo. Poate ca e liniste. Poate ca e cald si bine. Poate esti mai fericit.
Sau poate zgomotul strigatului meu te deruteaza. Sa tac? Cum sa tac? Cum sa incetez sa te mai strig? Cum sa ii spun inimii sa nu mai urle numele tau? Mai bine i-ai spune unei furtuni sa se opreasca. Mai bine i-ai spune unui val sa paraseasca marea din care s-a nascut. Mai bine i-ai spune unei stele sa paraseasca cerul si sa uite ca a vazut candva, in noapte, doi indragostiti, pe care i-a binecuvantat si le-a promis vesnicia. Mai bine...mai bine...da-mi un semn, o adiere de vand, o raza de soare, o picatura de ploaie, un fulg de nea, o lacrima de-a ta... Da-mi orice... Doar sa stiu ca vine de la tine.

Sfaturile Destinului catre Om

În această cartea-a vieţii,

Cu pagini – umbre ale dimineţii,

E scrisă soarta mea, a ta, a voastră.

Taina ei adâncă, albastră

Ne încântă. E sublim

Cât de mult dorim s-o ştim

Să aflăm cum se nasc

Clipe, fire de damasc.

Şi mai ales am vrea să-aflam

Cum putem să-L înşelăm

Pe El, pe însuşi Creatorul

Ce ne ţese viitorul.

Gânduri negre ne apăsă

Fiori reci de grea angoasă

Şi luptăm, ne înnegrim

Sufletul c-un gând meschin.

De ce vrei, omule drag,

Să-ntrerupi acest şirag

De pietre scumpe, clipe dulci.

Încotro vrei să ajungi?

Tu chiar crezi că vei putea

Să schimbi astăzi legea să?

Foarte bine. Hai încearcă!

Astăzi vei primi o şansă.

Scrie tu în marea carte

Toată viaţa,  pân’ la moarte.

Eşti naiv. Eşti copil mic

Innocent şi-atât de-adamic.

Niciodat’ vei reuşi

Planul a-l descoperi.

Omule, ascultă bine

Tot ce face el cu tine

E să-ţi dea un rol în lume

Pe… o scenă anume

Şi tot ce vei performa

Va fi scris de mâna Sa.

Nu te-ncânt? Te-mpotriveşti?

Atunci stai şi doar priveşti

Dar ascultă şi învaţă!

Ia-o ca pe o povaţă.

Azi refuzi. Mâine la fel.

Nu vrei să asculţi defel.

Dar în momentu-n care

Vei simţi o sufocare

Tot vei face cum am spus.

Devii un copil supus

Din răzvrătitul de-altadat’.

Eşti deodată invadat

De dorinţe-ascunse, adânci,

Şi vei sta mereu pe brânci

Rolul să îl joci perfect.

Asta e tot ce aştept.

De vei fi un cabotin

Leneş şi-adolescentin

Jocul îl vom întrerupe

Nu accept fapte corupte.

Îţi explic din nou, din nou

Totu-i spre binele tău.

Haide, vino mai în faţă

Scutură-ţi trupul de gheaţă

Lasă vocea ta să zboare

Scenei să îi dea culoare.

Lasă-te purtat de val.

Prinde viata-ntr-un pahar

Şi soarbe-ntr-o-nghititura

Toat-aceasta împletitură

De necazuri, bucurii

Lacrime şi nebunii.

Drumuri ce brusc se închid

Suflete ce se deschid

Speranţe uitat-n prag

Iubirea unui om drag.

Eşti liber să faci ce vrei.

Haide, poţi să-ncepi acum să bei!

Gustă viaţa, hai încearcă!

Sunt sigur că o să îţi placă…

Haide, haide, îndrăzneşte

Ştiu că nu-i chiar creştineşte

Că te-ndemn să Îl sfidezi…

Dar hai, prinde-mă de mînă

 Şi să mergem împreună

Pe-acest drum necunoscut

Ce ne duce la-nceput

Când viaţa era un fir

Smuls din cioburi de safir,

Când lumea era tăcută,

Oarbă, veselă şi mută!

Poţi acum să-ncepi a scrie

Tot ce îţi doreşti să fie

Toată viaţa să se joace

Aşa cum ţie îţi place.

Vezi? Nu-i  muncă de copil

Trebuie să fii abil

Să legi viaţa ta de-a lor

De destinul tuturor.

Toate au un rost pe lume

Şi nu-ncape loc de glume

Nu-i loc de greşeli sau farse

Doar de lucruri seriose.

Nu e simplu chiar deloc.

Vezi? Nu-i totul chiar un joc

Şi de vrei să creezi viaţă

Nu trebuie să fii în faţă,

Ci-n spatele tuturor

În umbra oamenilor

Stai mereu şi-analizează

Cum prin viata-nainteaza

Făr’ să ştie că de zor

Tu-mpletesti destinul lor.

Poţi să-ncepi cu viaţa ta

Fă ce vrei tu cu ea

Şterge tot, adaugă, schimbă,

Inventeaza-o nouă limbă

Poţi să faci tot ce vrei!

Dar nu cumva să uiţi de ei…

Vezi tu, totu-i-nlantuit.

Cred că nici n-ai bănuit

Că de fapt e muncă grea.

Te-aşteptai să fie aşa?

Viaţa ta e-o piatră rară

În deşertul de afară.

Trebuie doar s-o păzeşti,

Uneori s-o şlefuieşti

Şi nu te îngrijora

De ce se va întâmpla.

Chiar de-i scris de dinainte.

Să iei, omule, aminte

Nu-i nimic întâmplător.

Ce vezi în acest décor

Totul e lucrarea Lui.

Trebuie doar să te supui.

Căci oricât ai încerca

N-o să îl poţi înşela.

Eşti mic, eşti slab, neputincios

Dar cât timp eşti credincios

Vei trăi cum îţi e scris

În cartea pe care-au nins

Milenii reci, secole grele

Ce au închis timpul în ele

Şi-acum pare-o clipă doar…

Haide, mergi pe acest culoar

Şi numără pînă la trei…

Deschide ce uşa vrei

Pleaca-n viaţă pe un drum

Pe care-l alegi de-acum

Şi niciodat’ să nu regreţi

Căci din greşeli mereu înveţi.

Metempsihoza

       Mi-e dor sa fiu batrana…caci am fost cu siguranta batrana chiar inainte de a ma naste. Altfel nu as putea sa explic sentimentul asta de oboseala, de scurgere a vietii. Altfel nu as putea sa explic bataile inimii, care sunt din ce in ce mai rare, mai triste, si care canta intruna despre niste amintiri de demult, pe care nu le-am trait, dar pe care le stiu…amintiri pe care nu mi le amintesc, dar le simt. Si toata aceasta durere, de unde ar putea sa vina, daca nu dintr-o varsta inaintata, in care toate momentele se aduna si formeaza…o viata…asta e! mi-e dor  de alta viata. Mi-e dor de batrana din mine, cea din trecut, cea de altadata.

      E iarna. Imi lipesc fruntea de geamul rece. Viata din mine contureaza o lume de dincolo frumoasa, rece, si intunecata. Felinarele din parc par niste licurici pierduti in taramul mortii, si parca ma cheama. Da, ii aud cum imi striga numele. Si nu e numele meu. Nu il recunosc. Nu ma recunosc. Cred ca o cauta pe batrana ce am fost odata. Cred ca e timpul ca ea sa plece…si eu, cea noua, frageta si inocenta, sa ii iau locul. Cum sa fac asta? Cum adica sa raman aici, lipsita de arma mea suprema? Cum sa raman doar "jumatate"?

      Dar EL nu raspunde. Destin nebun…ma provoci si imi arunci in priviri ucigatoare. Ma provoci… bine, ia tot ce vrei, fura tot, rade tot in urma ta. Dar tine minte…cand vii dupa mine, eu voi fi cu mult inaintea ta. Eu voi fi cea care te va surprinde, care se va intoarce catre tine si iti va spune surazand…ca sunt din nou batrana. Si tu…tu ma vei rupe din nou in doua. Sunt un experiment in laboratorul tau de oameni. Si cred ca sunt preferata ta. Copilul tau batran, pus la zid de prea multe ori… dar cred ca stiu de ce faci asta… Pentru ca doar asa ma vei face sa lupt mereu, si mereu, si mereu… 

In mintea unui om nebun...

Oamenii spun ca dupa trei generatii, amintirea unei personae se sterge. O umbra grea se asterne peste ceea ce ai fost tu candva, cine ai fost, cum ai simtit, si mai ales cum ai ales sa simti anumite lucruri. Te-ai gandit vreodata cum ar fi sa traiesti in pielea altcuiva, in alte vremuri, in alte generatii? Dar cum sa faci asta, cand realizezi ca ceea ce alti numesc “timp” de fapt nu exista. Pentru ca noi traim doar raportandu-ne la un “acum” continuu. “trecutul” si “viitorul” nu sunt decat niste extensii ale noastre, doar vise cu care ne hranim spiritul. Bine…atunci de ce ti-ai dori sa isi aminteasca cineva de tine dupa ce tu vei pleca dintre cei dragi? De ce ai vrea sa distrugi aceasta bariera a prezentului, sa traiesti in inimile celorlalti dupa ce iti vei consuma doza de “acum”?

Poate pentru ca suntem prea constienti de noi, prea rationali in ceea ce priveste drumul nostrum prin viata. Pentru ca timpul sta in loc. Noi suntem cei care trec. Nu am vazut niciodata acest “timp” al oamenilor sa imbatraneasca. Oamenii sunt cei care imbatranesc si mor. Iar unii mor chiar inainte sa imbatraneasca. Iar cei care raman isi traiesc prezentul adunand mii si mii de amintiri si imagini, de emotii si cuvinte, unii ajung chiar sa imagineze evenimente care s-ar fi putut intampla, daca moartea nu isi indeplinea misiunea… vedeti? Noi am inventat timpul. Noi avem puterea de a calatori la nesfarsit printre fire de viata, si putem sa deschidem usi nemaintalnite in drumul nostru.

Unde anume stocam noi acest mic elixir, numit “timp”? sa fie el ascuns in mintea noastra, care inregistreaza mii de fragmente de viata? Sa fie oare o parte din suflet, acolo unde isi au lacasul toate sentimentele? Sau poate e acel loc in care cele doua parti, rationalul si sentimentalul, se intalnesc- Acel “EU” al fiecaruia dintre noi? Cert e ca, oriunde s-ar afla, trebuie sa intelegem ca noi il conducem pe el, si ca nu suntem dependenti de el. Daca vrem, inchidem ochii si retraim orice moment vrem. Sau putem calatori chiar mai departe, in universuri imaginare, in care lumea e exact asa cum vrem noi sa fie.

You can't call it LIFE anymore...

People say one can't live without the loved one...
Well, let me tell you that you can live...
but you can't call it LIFE anymore...